Joia

Isi stranse usor ochii si-si incrunta un pic sprancenele cand deschise usa localului. Nu ca ar fi fost prea lumina inauntru si afara prea intuneric. Doar ca razele soarelui de dupa-amiaza, reflectandu-se in diverse sticle, oglinzi si alamuri, faceau ca lumina sa para mult mai concentrata, asemenea unor fascicule selenare strapungand o gaura dintre nori, prin lentilele ochelarilor sai murdari de praful strazii.
Se aseza la barul din lemn negricios, fara indoiala inchis la culoare ca urmare a miilor de degete care s-au odihnit pe tejgheaua inalta. Eu as fi pus o captuseala purpurie sau albastru-regal daca era barul meu, se gandise cand a vazut ca acea culoare inchisa care matuia tejgheaua nu numai ca arata murdar, dar chiar era un pic prea lipicioasa, chiar si pentru coatele roase ale musteriilor veniti de prin strazile mahalalei.
Omul din spatele barului motaia linistit sprijininfu-si barbia pe dosul palmei, care, la randul ei, zacea murdara si umflata pe un borcan inchis cu muraturi kaki inauntru.
Uite un adecarat totem indian, se gandi dupa ce isi sterse ochelarii de mizeriile strazii prafuite.
Un mic gandac rosu de bucatarie descria arabescuri pe suprafata mizerabila a tejghelei. Clientul isi aprinse o tigare si il privi amuzat si scarbit in acelasi timp. Gandacul acum mergea tinta spre borcanul-suport al zeului slinos al sandramalei cu etaj pretentios denumita "Cuirasatul". Ii trecu omului din spatele tejghelei peste degete si ii intra in maneca. Omul scoase un grohait vesel, ca de purcel care isi primeste laturile si un zambet tamp si fericit i se aseza pe fata-i prea rosie si prea umflata si prea nebarbierita.
Gandacul, pesemne dorind sa simta iarasi aerul innecacios si plin de izuri grele din incapere, iesi prin gulerul omului care bulbuca de-odata ochii, scapa o ragaiala sonora urmata da un foarte popular blestem legat de ochii, lumina si viata oricarui individ nefericit indeajuns de a-l fi trezit asa brusc. Se plezni cu putere peste favoritii de berbec care ii impatrateau si mai mult fata oricum prea colturoasa si mai scapa un ragait melodios de data aceasta.
-De cand timp esti aici? il intreba pe client cu o voce prea cristalina pentru un om cu aspectul sau si mai ales abia trezit din somn.
-Buna ziua si dumitale, cinstite hangiu, replica clientul cu o mina de parca ar fi vazut un sobolan devorat de viu de catre o pisica.
-Imi cer scuze, domnul meu... se fastaci barmanul stergandu-si intai gulerul murdar de resturile de gandac cu o batista rosie, apoi mainile de dosul pantalonilor. Stiti, continua el, societatea asta de muncitori la docuri, infractori si alte elemente binecuvantate ale sfantului si curatului nostru oras cam asterne colbul uitarii asupra celor mai elementare bune maniere ale oricarui om destul de inoportunat de soarta pentru a ramane mai mult de zece ani pe aceste insorite meleaguri mlastinoasesi totusi pline de praf. Inca odata, va prezint sincerele mele scuze, domnule.
Dupa ce isi ridica colturile gurii in ceea ce el numea zambet, iar ce ce nu il cunoasteau grimasa de superioritate, clinetul vorbi:
-Scuzele dumitale se accepta. Spune-mi, te rog, cum de un individ cu un fir al vorbei atat de elaborat ca al domniei tale serveste la tejgheaua acestei anticamere a Iadului?
Cu un licar de fericire in ochi ca are cui sa isi verse prea-plinul de amar din paharul vietii sale, hangiul, pentru ca pe langa bauturi spirtoase si bere de o impuritate scandaloasa, mai oferea si camere cu noaptea, la etaj si ceea ce persoane care nu au un gust prea elaborat al preparatelor culinare puteau denumi o masa pe cinste, incepu sa povesteasca. Istorisirea sa se rezuma la clasicile intamplari care il duc pe om la marginea societatii si la buza prapastiei decentei umane. Initial fusese profesorul de stiinte naturale al copiilor unei familii instarite din capitala regiunii. Insa, norii negri ai unei afaceri amoroase asupra careia nu a insista, l-au izgonit din bratele calduroase ale familiei instarite. Prezenta lui in acest local se datora unor alegeri proaste si a unei companii de oameni de si mai proasta calitate care, profitand de increderea lui in semenii mai nefericiti decat el, in cativa ani de zile, i-au distrus si ultimile ramasite de credibilitate profesionala.
-Hanul, spuse ca un fapt subinteles, l-am castigat la carti.
Dupa ce ii turna interlocutorului o masura dubla de gin, isi scoase din buzunarul drept al pantalonilor cadrilati o pipa vopsita intr-un verde jad si cu un mustiuc care apartinuse probabil unei lulele olandeze. Indoindu-si incheieturile mainilor asemenea unui scamator pe cale sa scoata un iepure din palarie, extrase dintr-un buzunar al vestei de culoare maronie un saculet mov de tutun. Tinand cupa pipei intre aratator si degetul gros si sprijinindu-si mustiucul de indoitura cotului, isi drese glasul de cantaret in corul bisericii si spuse:
-Va deranjeaza misorul de pipa? Am observat ca sunteti fumator, spuse el privind admirativ tabachera de argint lucrat cu multa migala a clientului, insa unii fumatori de tigarete nu suporta mirosul tutunului meu greu si ieftin.
Clientul, care acum statea cu spatele la tejgheaua de care se sprijinea cu coatele bratelor indoite, facu un semn cu mana in care isi tinea tigarea aprinsa de parca ar fi alungat un stol de vrabii de pe pervazul ferestrei. Barmanul, dupa cateva secunde de nedumerire profita de lipsa de politete a clientului si isi aprinse pipa ridicand de doua ori din umeri.
Linistea cazu ca o secure peste Cuirasat. Paharul gol de gin se tot umplea cu precizie mecanica la fiecare 10 minute.
Soarele incepea sa dea semne de oboseala cazand tot mai mult printre macaralele, catargele si cosurile portului ce se vedea prin geamurile mari ale carciumii. Lungi raze oblice indicau prezenta grea a prafului starnit de vre-un curent si a fumului de tutun. Cate o tuse scurta, ca un fel de duet de pasari ragusite si fara chef de cantece, rupea brusc tacerea dinauntru, doar ca aceasta ca recada mai greu, mai lenes, mai apasator.
Dupa ce isi consulta ceasul, clientul spuse:
-Este deja seara. Presupun ca din clipa in clipa vor intra pe usa docherii...
-Nu, domnule. Nu azi, spuse parca scuzandu-se barmanul. Astazi este ziua de dinaintea salariului. Astia au obiceiul sa vina in primele trei zile de dupa plata, inclusiv vinerea. Suflete amarate... isi lasa propozitia neterminata, gandindu-se poate la propria sa situatie deloc fericita.
Clientul se indrepta, isi potrivi costumul impecabil bleu-marin, isi puse manusile negre, poate prea fixe pentru degetele lui lungi si osoase, se intoarse catre oglinda din spatele barmanului si isi potrivi palaria deasemenea gri.
Fara a-l privi, isi plati consumatia si dadu indicatii barmanului sa ii pregateasca o camera la etaj, cu privire inspre port. Pana la intoarcerea sa cu bagajul, hangiul trebuia deasemenea sa pregateasca o cina care sa contina carne de porc, peste si orice legume proaspete s-ar putea gasi, si sa transporte alimentele in camera.
Dupa o ora aproape, o pereche de ochelari subtiri de aur asezati sub o palarie gri inchis isi facut simtita prezenta in Cuirasat trantind cu nonsalanta un geamanta negru de piele roasa pe la colturi. Barmanul zbura in jos pe scari si, ridicand geamantanul care era mai greu decat s-ar fi putut cineva astepta, il conduse pe calator in camera. Pe langa felurile de mancare pregatite cu atentie, hangiul lasase si o sticla de vin rosu. Din partea casei, se grabi sa spuna cand vazu ca clientul isi scoate din buzunarul de la piept un portofel mare si verde inchis, cu o monograma voit prea complicata pentru a fi descifrata dintr-o singura privire. Clientul ii oferi o bancnota care acoperea inca pe jumatate consumatia si ii spuse hangiului ca pentru moment nu mai are nevoie d eserviciile acestuia, ii multumi pentru amabilitate si ii ura noapte buna, toate rostite pe un ton egal, cu o lipsa perfecta de muzicalitate si sentiment.
Cand se vazu singur, umerii sau cazura de parca intreaga greutate a tavanului se aseza peste ei. Spinarea, pana atunci aristocrat de dreapta, se incovoie usor intai, apoi lua o postura de om batran.
Privi intai pe fereastra. Ochii sai obositi mai mult ghiceau contururile din port. Pupilele, obisnuite deja cu intunericul erau nefiresc de mari. O spirala de fum de la tigarea proaspat aprinsa ii mangaia fata. O fata ovala. Fara trasaturi care sa tradeze un trai imbelsugat de greutati, dar nici impovarat de un trai fara de griji. O fata transparenta, s-ar putea spune, in ciuda pielii sale nici prea palide, nici prea rumene. Gura incepu sa surada. Insa nu cu surasul afisat mai devreme in fata nedumerita a barmanului. Un zambet ca al unui om pe cale sa ajunga istovit acasa dupa multe luni petrecute pe drumuri lungi si straine.
Degetele subtiri ale mainii drepte se jucau cu inchizatoarea ferestrei. Mana stanga, in continuare cu tigarea aprinsa, dirija o orchestra a carei muzica doar el o auzea. Note saltarete de muzica vesela si luminoasa care ii purtau sufletul cu mii de kilometri in zare.
Tigarea odata terminata, se aseza la masa. Dupa ce degusta fiecare bucata, insa fara sa termine totul, lua sticla de vin, o desfacu, o mirosi cu ochii inchisi si cobora in bar.
Hangiul dormea de-a binelea intins pe o masa, cu capul pe o haina care intr-o vreme era rosie. Mainile acestuia se odihneau pe pantecele care bateau inspre monumental.
Ii mai trebuie o lumanare si niste fete(a se citi fetze, inca nu am diactritice, asta e) triste prin preajma si tabloul e complet se gandi. Rase in barba la propria-i gluma si se intoarse in camera.
Lumanarea se sitinsese intre timp si luna facea ca totul sa para albastrui si intunecat.
Hm! inapoi in groapa... De ce groapa? Nici el nu stia sigur. Poate ca peretii prea apropiati, sentimentul greu al singuratatii, de izolare fortata si un curent prea racoros care razbea prin fereastra intredeschisa creau un cocktail letal gandurilor umane care ii luminasera pentru cateva minute fata (la fel... diacritice...) impasibila in general.